Stiri Meciuri Competitii Clasament Statistici Echipa Galerie Foto Istoria Fan shop

Publicat in 17 Jan, 2010 de csusibiu

Debut de bun augur

După o pauză de câteva săptămâni, CSU Atlassib a revenit aseară, pe parchetul Săli Transilvania pentru o confruntare cu Steaua Bucureşti, într-un meci ce a contat pentru prima etapă a returului. Deşi la prima vedere, elevii lui Clavon erau cotaţi favoriţi cerţi, valoarea lotului adversarilor, precum şi unele rezultate din tur indicau faptul că vor fi o nucă greu de spart.

Doar cu Justin Herndon, dintre noutăţi, în primii cinci, sibienii au început un pic mai dificil oaspeţii marcând primele puncte şi părând a fi mai dezinvolţi. În replică sibienii au fost repede încântaţi de Herndon, cel care s-a dovedit a fi ivotul pe care atât clubul, cât şi fanii îl aşteaptă de atâta vreme. Astfel,primele minute s-au derulat într-un ritm foarte alert, şi într-o notă de echilibru. Câteva recuperări sub panoul propriu urmate de finalizări i-au făcut pe sibieni să se desprindă şi să încheie primul sfert cu avantajul a 6 puncte, 24-18.

Sfertul secund nu a adus mari modificări în jocul celor două formaţii. Între timp, în echipa sibiană şi-a făcut apariţia şi Ivan Miskovic, care după o reuşită s-a deconcentrat şi a comis două faulturi consecutive, fapt ce l-a făcut pe Clavon să-l recheme pe bancă. În rest, jocul a fost echilibrat, sibienii nereuşind să se desprindă, ci doar să menţină o diferenţă constantă de câteva coşuri, astfel încât la pauză, tabela indica 42-37 în favoarea sibienilor şi se anunţa un act secund extrem de dificil.

Pauza le-a prins foarte bine sibienilor, care au ieşit mai decişi să tranşeze jocul în favoarea lor. Câteva reuşite de trei puncte, plus o apărare mult mai bine pusă la punct a făcut ca jucătorii de pe Cibin să se desprindă pe tabelă, iar după primele cinci minute din sfertul trei să conducă cu 55-43. Evoluţia bună a continuat şi în minutele următoare şi diferenţa a ajuns până la 15 puncte şi se părea că jocul este închis. Din păcate, Octavian Popa Calotă, Johnson sau Miskovic au greşit câteva mingi iar cu 10 minute înainte de final scorul era de 66-55 pentru CSU Atlassib Sibiu.

În ultimele zece minute oaspeţii au început foarte tare cu două coşuri de trei puncte şi astfel diferenţa s-a redus până la limita pericolului. Simţind momentul mai dificil publicul, care a avut o prestaţie minunată în acest joc, şi-a încurajat echipa frenetic. Smith a rezolvat situaţia cu o aruncare de trei puncte extrem de importantă. Apoi, Calotă şi Miskovic au anulat definitiv speranţele oaspeţilor, iar CSU Atlassib s-a impus cu 94-85 şi a debutat cu dreptul în meciurile oficiale din 2010.

Pentru CSU Atlassib au marcat: Smith 20, Miskovic 16, Herndon 15, Haiduc 13, Calotă 11, Johnson 10, Brown 9.

Publicat in 03 Sep, 2010 de csusibiu

"Prima victorie pentru CSU "

detalii

Publicat in 01 Sep, 2010 de csusibiu

"Abonamente pentru sezonul 2010-2011"

detalii

Publicat in 28 Aug, 2010 de csusibiu

"Un nou transfer pentru CSU Sibiu "

Jucatorul american Jarryd Loyd originar din Chicago, Illinois va evolua pentru CSU Atla... detalii

Publicat in 21 Jul, 2010 de csusibiu

"CSU ATLASSIB Sibiu in Liga Europei Centrale"

 

detalii

Clasament

Liga Nationala de Baschet

Loc Echipa M V I P
1U Mobitelco Cluj3025555
2Gaz Metan Medias3024654
3CSU Ploiesti3024654
4CSU Atlassib Sibiu30201050
5ELBA Timisoara30191149
6BCMUS Arges Pitesti30161446
7Steaua Bucuresti30161446
8BC Mures Tg Mures30161446
9CSM Oradea30151545
10Energia Rovinari30141644
11CS Otopeni30131743
12CSM Bucuresti30111941
13Dinamo Bucuresti30111941
14CSU Brasov3062436
15Gladiator Cluj Napoca3052535
16SCM U Craiova3052434