
Publicat in 26 Jan, 2010 de csusibiu
În grafic
CSU Atlassib continuă seria victorilor din retur, după ce sâmbătă seara s-a impus cu scorul de 90-87 în detrimentul formaţiei Gladiator Cluj.
Deşi porneau cu şansa a doua, clujenii au început curajos jocul şi au preluat conducerea. Miskovic şi Herndon, au adus pentru prima dată Sibiul în avantaj după aproape 3 minute (6-5). Roschnafsky a egalat la 8, după care elevii lui Clavon s-au distanţat la 5 puncte (13-8). Profitand de o apărare sibiană destul de rarefiată, oaspeţii au trecut din nou la conducere, 15-13, darscorul primului sfert a fost 15-15, după o reuşită a lui Brown. În sfertul secund, gazdele au avut un start furibund, reuşind un "parţial" 13-0, având în Herndon şi Miskovic principalii marcatori. Din păcate, lipsa de concentrare a făcut ca efortul să fie în van, iar oaspeţii s-au apropiat la 5 puncte (30-25). În cele din urmă, scorul pauzei a fost de 44-35, notabile fiind şi cele două aruncări consecutive de trei puncte izbutite de Ban.
Din păcate, în sfertul trei lucrurile nu au stat prea bine. Deşi au avut constant un avans de 10-12 puncte, în ultimele minute, oaspeţii au întors rezultatul şi cu 10 minute înainte de final, Gladiator conducea cu 62-61. Gluma s-a îngroşat în debutul sfertului 4, când oaspeţii au dus scorul la 66-61. Johnson a replicat cu o "treiţă", apoi Brown a readus CSU-ul în avantaj (67-66). Echilibrul şi emoţia au căpătat aspecte dramatice pe final. La 86-84 pentru CSU, sibienii au recuperat în apărare şi Clavon a cerut time-out. Sibienii aveau repunerea, de la centru. Levine a comis fault intenţionat la Calotă, care a marcat ambele "libere". Apoi Miskovic a înscris din acţiune şi meciul era jucat. În cele din urmă scorul final a fost de 90-87.
Pentru CSU Atlassib au marcat: Calotă 21 (2x3), Herndon 21, Miskovic 21, Johnson 10 (2x3), Ban 6 (2x3), Brown 5 (1x3), Smith 5 (1x3), Haiduc 1
Publicat in 03 Sep, 2010 de csusibiu
"Prima victorie pentru CSU "
detalii
Publicat in 01 Sep, 2010 de csusibiu
"Abonamente pentru sezonul 2010-2011"
detalii
Publicat in 28 Aug, 2010 de csusibiu
"Un nou transfer pentru CSU Sibiu "
Jucatorul american Jarryd Loyd originar din Chicago, Illinois va evolua pentru CSU Atla... detalii
Publicat in 21 Jul, 2010 de csusibiu
"CSU ATLASSIB Sibiu in Liga Europei Centrale"
detalii
Clasament
Liga Nationala de Baschet
| Loc | Echipa | M | V | I | P |
| 1 | U Mobitelco Cluj | 30 | 25 | 5 | 55 |
| 2 | Gaz Metan Medias | 30 | 24 | 6 | 54 |
| 3 | CSU Ploiesti | 30 | 24 | 6 | 54 |
| 4 | CSU Atlassib Sibiu | 30 | 20 | 10 | 50 |
| 5 | ELBA Timisoara | 30 | 19 | 11 | 49 |
| 6 | BCMUS Arges Pitesti | 30 | 16 | 14 | 46 |
| 7 | Steaua Bucuresti | 30 | 16 | 14 | 46 |
| 8 | BC Mures Tg Mures | 30 | 16 | 14 | 46 |
| 9 | CSM Oradea | 30 | 15 | 15 | 45 |
| 10 | Energia Rovinari | 30 | 14 | 16 | 44 |
| 11 | CS Otopeni | 30 | 13 | 17 | 43 |
| 12 | CSM Bucuresti | 30 | 11 | 19 | 41 |
| 13 | Dinamo Bucuresti | 30 | 11 | 19 | 41 |
| 14 | CSU Brasov | 30 | 6 | 24 | 36 |
| 15 | Gladiator Cluj Napoca | 30 | 5 | 25 | 35 |
| 16 | SCM U Craiova | 30 | 5 | 24 | 34 |
Stiri