logo-csu
Urmatorul meci
CSM Constanța VS BC CSU SIBIU

Sala Sporturilor Constanta - 2024-04-29 7:00 PM

FRB TV

File galbene de istorie- Beni Pelger: ” Să ne bucurăm împreună, de fiecare meci!”


 

Beni Pelger, unul dintre cei mai iubiți jucători pe care i-a avut CSU Sibiu, de-a lungul timpului și care a fost pe parchet la fiecare finală în care echipa noastră a obținut titlul de campioană, a venit ”acasă” și l-am provocat la un scurt interviu. E primul dintrun lung șir de interviuri pe care dorim să le realizăm pentru site-ul nostru, cu oameni care au contribuit la scrierea unei file de istorie a CSU Sibiu.

 

 

Beni, nu mai ai nevoie de nicio prezentare. Ai venit în concediu în țară, de câteva săptămâni, dar spune-ne cu ce te ocupi în Canada?

Beni Pelger: Bine v-am regăsit și mulțumesc pentru interviu. Am revenit cu drag acasă, să-mi vizitez familia, prietenii și locurile dragi sufletului meu. În Canada am reușit să fac ceea ce mi-am dorit de mic copil- să fiu profesor de liceu și să ajut copiii să descopere frumusețea jocului de baschet.

 

Ești parte din ceea ce numim noi ”familia galben-albastră” și ne bucurăm de fiecare dată când ne revedem. Știm că ești cu ochii pe CSU Sibiu, chiar și din Canada. Spune-ne cum se vede echipa Sibiului de peste ocean?

Beni Pelger: Am urmărit de aproape evoluția excelentă a CSU Sibiu și de multe ori îmi invit prietenii să urmărim, în direct, meciurile echipei. Am recreat ”Al șaselea jucător” în casa mea. A fost o perfomanță excelentă, terminarea sezonului regulat pe locul 2 și au fost la o aruncare nereușită de medaliile de bronz.

 

Acum doi ani ai intrat, din nou, pe parchetul Sălii Transilvania, la aniversarea a 20 de ani de la primul titlu obținut de CSU Sibiu. Cum ai simțit suporterii, atmosfera?

Beni Pelger: A fost o inițiativă excelentă a clubului, organizarea acestui event. Cu toții am retrăit emoțiile de a fi prezentați, din nou, în fața publicului prezent în sală și revederea cu unii dintre cei mai vechi suporteri ai CSU, cu foștii adversari, dar prieteni atunci și acum. Sperăm că această inițiativă a adus aceeași bucurie în suflete și pentru suporteri și sperăm la o noua revedere în 2019, la alți 20 de ani de la o finală câștigată, în compania celor de la Dinamo.

 

Ești unul dintre jucătorii care a evoluat în Cupe Europene, în tricourile CSU. Acum, la 9 ani distanță de la ultima participare, ce sfat ai avea pentru echipa noastră, în perspectiva participării în FIBA Europe Cup?

Beni Pelger: Nu sunt eu în masură să dau sfaturi, dar îmi amintesc cu plăcere de meciurile jucate în Cupele Europene, în 1991, la Brașov, și apoi, în anii următori la Rm.Vâlcea, unde suporterii noștri au fost ca acasă. Primul meci european jucat în Sala Transilvania, în 1998, a fost o adevarată sărbătoare a suporterilor . Publicul sibian are valoare europeană și merită să sa bucure de meciuri europene. Dar să nu uităm de tot ceea ce implică o participare mai lungă în cupele europene-începând de la componența lotului, uzura jucătorilor și, bineînțeles, partea financiara. Multă baftă echipei, meciuri bune în Cupe și spectacol total al acestei minunate galerii. Să ne bucurăm împreună, de fiecare meci!

 

 


1104547 vizualizari


CLASAMENT


Nr. Echipa W/L Puncte
1 ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca 18/0 36
2 CSM CSU Oradea 14/4 32
3 CSO Voluntari 10/8 28
4 CS Rapid Bucuresti 9/9 27
5 BCMU FC Arges Pitesti 9/9 27
6 BC CSU SIBIU 7/11 25
7 CSM ABC Athletic Constanta 7/11 25
8 CS Dinamo Bucuresti 6/12 24
9 Corona Brașov 5/13 23
10 CSM Tg.Mureș 5/13 23

PARTENERI